Publicaţie electronică editată de Sindicatul Şcoala Prahovei www.scoalaprahovei.ro

Noi promovăm valorile şcolii prahovene !

Buletin educaţional săptămânal

3 – 7 Mai  2010

numărul 69, anul II

·        MANAGEMENTUL COMPORTAMENTULUI LA PREŞCOLARI- Inst Larisa-Ionela Ene

·         MAITREY – UN ROMAN AL DESCOPERIRII- Prof. Rodica - Andreea Cristea

·        OBEZITATEA LA COPIL ŞI ADOLESCENT –Înv. Elena Calcan

·        SĂ NE BUCURĂM DE MĂRŢIŞOR ! –Prof. Roxana-Mihaela Ghiţă

·        VIOLENŢA ÎN ŞCOALA – Mihaela Stana

e-mail: scoalaprahovei@yahoo.com
ISSN 1844 - 1785
Colectivul de redacţie:

         Redactori : Corina Cristescu, Nicolae Alexandru

      Buletinul educaţional săptămânal al revistei Şcoala Prahovei există pentru dumneavoastră şi datorită dumneavoastră.

     Ne-aţi fost colaboratori până în prezent şi, pentru aceasta, vă mulţumim.

     Vă reamintim că orice articol apărut în această publicaţie electronică este punctat conform Hotărârii Comisiei Paritare nr. 5/15.10.2007, Art. II, în cadrul tuturor evaluărilor din sistemul de învăţământ prahovean.

     Politica noastră vizează atât atragerea colegilor din judeţul Prahova cât şi din ţară, precum şi promovarea preocupării pentru cercetare şi perfecţionare individuală. Ca şi până acum, ne manifestăm dorinţa de a încuraja valorile Şcolii Prahovene şi de a fi un forum al schimbului de idei în interiorul breslei noastre.

     Aşteptăm materialele dumneavoastră pe adresa de mail scoalaprahovei@yahoo.com, respectând următoarele caracteristici: tehnoredactare în Times New Roman, font 12, semne diacritice, fără a fi inserate fotografii, tabele, diagrame şi grafice, maximum 15 pagini.

                                               Redacţia

Prin intrarea în grădiniţă copilul este mutat pentru o mare parte a timpului într-un mediu fizic, social şi cultural nou şi îşi restructurează o parte a relaţiilor cu mediul familial.

Se integrează într-un grup de copii, este îndrumat de o educatoare care se ocupă şi de ceilalţi nu numai de el, are un program mai bogat, dar şi mai rigid, organizat si dirijat de educatoare. Iese mult de sub tutela părinţilor, i se oferă şi i se cere mai multă autonomie.

Copiii de 3 ani sunt sensibili la frustrare, la schimbări şi îşi pot pierde uşor echilibrul afectiv, iar de aici la apariţia stărilor conflictuale nu este decît un pas.

Copilul trebuie învăţat încă de timpuriu cum să facă faţă simţămintelor de nemulţumire şi cum să-şi stăpînească pornirile, deoarece ele îl pot face să-şi piardă controlul asupra propriilor acţiuni.

Este nevoie de multă înţelepciune pentru a-l ajuta pe copil să realizeze acest lucru.

În educaţie problema principală este aceea a prevenirii manifestărilor nedorite astfel încît intervenţiile adulţilor să nu fie nici brutale nici sâcâitoare prin frecvenţă.

Managerul grupei de copii, educatoarea, trebuie să facă dovada eficienţei conducerii sale monitorizând corect şi complet aceste stări.

Comportamentul copiilor la supărare este diferit. Majoritatea izbucnirilor de nemulţumire ale copiilor se manifestă prin eliminarea energiei accumulate, prin ţipete, loviri, muşcături, apnee sau alte gesturi asemănătoare.

La 2-3 ani aceste izbucniri apar pe neaşteptate şi de cele mai multe ori fără niciun semnal de avertizare. Ele se pot întîmpla frecvent, dar, de cele mai multe ori, durează puţin (cam 5 min.)

Managementul comportamentului se preocupă constant din perspectiva socio-interacţională, de două aspecte fundamentale: prevenirea comportamentelor negative, intervenţia asupra lor şi modificarea acestor comportamente. Din lipsa acestor aspecte va rezulta o depreciere a climatului educaţional.

Pentru a păstra un climat educaţional adecvat, altfel spus „sănătatea“ grupului educaţional, uneori trebuie modificate anumite comportamente, utilizând metode spe­cifice; aceste modificări cognitiv-comportamentale au fost definite astfel: „Modificările cognitiv-comportamentale însumează o serie de metode specifice ce vizează modifi­carea comportamentelor şi/sau cogniţiilor disfuncţionale/dezadaptative ale unei per­soane.“ (Mircea Miclea, Modificări cognitiv-comportamentale). Pentru a realiza o modificare dezirabilă a unui comportament am folosit următoarele metode: întărirea pozitivă, penalizarea (represori verbali, excluderea) şi extincţia.

•  O întărire este acea situaţie sau stimul care urmează după executarea unui com­portament şi care îi sporeşte manifestările viitoare. Majoritatea comportamentelor sunt concomitent motivate atât de întăriri pozitive cât şi de întăriri negative. Întărirea pozitivă urmăreşte menţinerea / intensificarea unui comportament prin producerea unei stimulări.

•  Penalizare este orice eveniment care determină reducerea unui comportament. Chiar dacă e neplăcut sau dureros, un eveniment care nu reduce comportamentul vizat, nu constituie în realitate o pedeapsă.

•  Tehnica „time-out“ înseamnă scoaterea copilului din contextul care-i întă­reşte comportamentele inadecvate şi mutarea acestuia într-un loc în care să fie lipsit de întăriri. „Time-out“ nu este doar o pedeapsă, ci şi un mijloc de a evalua ce s-a întâmplat şi de a căuta soluţii pentru viitor.

• Extincţia („stingerea“) constă în reducerea frecvenţei unui răspuns prin elimi­narea întăririlor care anterior au fost asociate cu apariţia răspunsului. Este procedeul prin care înlăturăm întăririle care succed unui comportament dezadaptativ. Rata ocurenţei răspunsului scade ca urmare a nonîntâlnirii acestuia.

Deoarece un management eficient presupune existenţa regulilor, la începutul anului şcolar am prezentat copiilor regulile grupei (clare şi precise) împreună cu con­secinţele lor.

Regulile grupei:

• Ne jucăm cu colegii de grupă, fară să le facem rău;

•    Cu colegii de grupă, vorbim politicos (folosim cuvintele magice: „Te rog“, „Mulţumesc“);

•   Punem jucăriile la locul lor după ce terminăm jocul;

Cine respectă regulile, la sfârşitul unei zile primeşte o steluţă colorată (cine nu le respectă, nu primeşte); la sfârşitul săptămânii adunăm steluţele; cine are număr maxim de steluţe va fi răsplătit astfel: pe o perioadă de trei zile va fi ajutorul educa­toarei sau se va juca primul la calculator sau va conduce (va fi primul) în grupul de copii la baie.

Deoarece am observat că în cadrul colectivului de preşcolari se ivesc frecvent conflicte generate în mod special de către doi copii mi-am propus să urmăresc comportamentul lor pe o perioadă de o săptămână şi să înregistrez compor­tamentele dezirabile şi indezirabile (fişa de observaţie), precum şi frecvenţa acestor comportamente evaluată pe o scală (de la 1 la 5).

FIŞĂ DE OBSERVAŢIE A COMPORTAMENTULUI

Am ales unul dintre comportamentele indezirabile care are punctaj maxim ca frecvenţă şi am urmărit timp de o săptămână comportamentul copilului pentru a înre­gistra aşa numitul „nivel de bază“, adică situaţia de la care plecăm şi cu care vom compara rezultatele intervenţiei (fişa de monitorizare). Înainte de a începe observaţia propriu-zisă, am definit operaţional ceea ce urmează să observ - agresivitatea („com­portamentul agresiv este orice acţiune fizică sau verbală care poate produce o senzaţie dureroasă sau neplăcută“), urmată de exemple tipice: a îmbrânci un coleg, a-1 lovi (a-i face rău) cu piciorul sau cu mâna, a înjura, a arunca cu jucării după un coleg.

FIŞĂ DE MONITORIZARE A COMPORTAMENTULUI

Pentru a înregistra informaţii despre comportamentul disfuncţional am folosit analiza ABC (fişa de evaluare ABC) şi am înregistrat informaţii privind consecinţele comportamentelor, antecedentele şi comportamentele alternative. Modelul ABC este utilizat pentru a înţelege care sunt factorii ce influenţează comportamentul copilului şi cum putem interveni pentru a modifica comportamentele nedorite; fişa de evaluare ABC permite, de asemenea, înregistrarea deficitelor comportamentale şi are rol im­portant în determinarea intervenţiilor necesare pentru implementarea reducerii exce­selor comportamentale.

A. Antecedente - stimuli care preced comportamentul

B. Comportament - specific, observabil, obiectiv

C. Consecinţe - ceea ce urmează, succede comportamentului

Pentru a modifica comportamentul greşit am intervenit fie asupra situaţiei care îl favorizează (antecedentele), fie schimbând consecinţele / efectele pe care le are şi care îl menţin. Toate acestea le-am realizat prin intermediul unui program de intervenţie personalizat.

1) Mircea Miclea, Curs: Modificări cognitiv – comportamentale, Bucureşti, 2007;

3) Antonoaie N., Management, Editura Muntenia, Constanţa, 2003.

Inst. Larisa-Ionela ENE

Grădiniţa nr. 1, Mizil

„Cartea izbuteşte să fie o confesiune autentică; intensitatea pasională dictează textului o sinceritate cuceritoare şi înlătură cochetăriile intelectuale, dându-le chiar, acolo unde intervin, culoarea adevărată, a laşităţilor morale ascunse sub filosofia trăirii. Eroul se grăbeşte a căuta în contemplaţia mistică mai ales puterea de a-şi uita dragostea. Aparent roman „exotic“, Maitreyi reconstituie o revelatoare diagramă a înălţărilor şi căderilor pe care le poate cunoaşte iubirea între doi oameni cu formaţii sufleteşti distincte. Adevărul psihologic străpunge insolitul situaţiilor şi conferă experienţei o densă substanţa omenească“ (Ov.S. Crohmălniceanu, Aprecieri critice, în Mircea Eliade, Maitreyi, Editura Cartex 2000, p 188)

Acest prim roman remarcabil al lui Mircea Eliade este un jurnal interior al descoperirii dragostei şi al unui dublu necunoscut. Maitreyi este o iubită fără pereche, unică într-o existenţă. Prin Maitreyi, Allan descoperă adevărata dragoste, iar prin această dragoste se introduce în misterul sufletului indian. 

Maitreyi este un romancare se dezvăluie în faţa cititorilor printr-o îmbinare a elementelor autobiografice cu ficţiunea, creând o lume în contraste, o atitudine care se desprinde de normalitate şi se încadrează cu o uşoară incertitudine într-o lume a viselor şi a fantasticului. Cu toate acestea, Maitreyi nu este o proză fantastică sau poate nu în toată puterea cuvântului. Cititorul descoperă o naraţiune la persoana I, un jurnal intim al personajului, acesta devenind în egală măsură actant şi diarist în desfăşurarea evenimentelor.

Romanul se remarcă prin prezenţa numeroaselor simboluri, a bogăţiilor de imagini oferind oportunitatea de a transpune într-o altă dimensiune, într-o altă civilizaţie.

Scrierea cărţii sub formă de jurnal devine ea însăşi simbolică: are un caracter intim, de confesiune, de abandon în faţa cititorului. Sunt surprinse atât sentimentele exterioare, dar sunt analizate şi cele interioare. Experienţele, sentimentele personajului - Allan - sunt transmise în mod firesc, romanul căpătând un drum lin spre inima celui care deschide cartea. Cadrul în care se desfăşoară acţiunea este stabilit într-o lume a cărei credinţă diferă de cea a europenilor. Calcutta întruchipează trei comunităţi: cea autohtonă, plină de reguli, comunitatea albă, în care trăiesc englezii şi comunitatea euroasiatică bovarică. Allan este partizan al civilizaţiei hinduse, o lume profundă, mai veche decât cea occidentală.

În acest decor se desfăşoară povestea de dragoste între Allan - inginer european instalat în India şi Maitreyi - fiica lui Narendra Sen, o adolescentă de şaptesprezece ani. Allan devine simbol al unei lumi europene, deschis asemenea unui arbore spre cunoaştere, spre descoperirea unei civilizaţii în care regulile şi tradiţia joacă roluri primordiale. El este prototipul cunoaşterii, al dorinţei de a experimenta şi de a căuta iubirea dincolo de barierele impuse de societate, istorie, limbă. Această călătorie şi cunoaşterea unei iubiri desprinse dintr-un cadru exotic ce fascinează prin mister şi invitaţie într-o altă dimensiune, îi oferă posibilitatea lui Allan de a se descoperi pe sine, de a se întoarce la o gândire pură, la un mod de a percepe coordonatele realităţii printre reguli şi subordonări.

Maitreyi este o adolescentă de şaptesprezece ani a cărei inocenţă devine un element derutant pentru Allan - exponent al unei societăţi în care raţiunea deţine un rol important -. Maitreyi devine simbolul unei civilizaţii mistice, prototipul unui popor plin de reguli şi tradiţie, o altă lume, o latură diferită ce se descoperă în ochii lui Allan. Actant şi narator, Allan este prins în acest joc al descoperirii sinelui şi a sentimentelor. Ajuns în casa lui Narendra Sen, acesta pătrunde într-o altă dimensiune, descoperă viziuni diferite de cele ale europenilor. La prima vedere, Allan observă în Maitreyi naivitate, limitare şi obedienţă faţă de tradiţie. Totul este, însă, o faţetă, o uşă pe care Allan trebuie să o deschidă şi în faţa căreia va găsi un spirit complex, o fiinţă capabilă de a se dărui dincolo de propria persoană. Maitreyi este deasemeni simbolul unei frumuseţi exotice, capabilă de a da naştere unei adevărate furtuni în inima lui Allan. Simbol al regurilor indiene, al sexualităţii, şi dorinţei, Maitreyi se strecoară în inima lui Allan asemenea unui copac care îşi strecoară rădăcinile în pământ. Maitreyi realizează în acest mod îmbinarea a două traiectorii: trăind într-o lume închisă, ea are totuşi puterea de a căuta dragostea dincolo de propria sa societate, de limbă. Asemenea unei păsări care explorează un ţinut necunoscut, Maitreyi explorează dragostea care îi cuprinde întreaga suflare, gândirea, îi dă putere a conduce spre transformarea propriei fiinţe. Maitreyi este pură, iar puritatea sa se desprinde din propriile sale mărturisiri: nu a simţit dragostea decât pentru un copac.

Allan şi Maitreyi reprezintă două suflete distincte, cu păreri, credinţe distincte, ei sunt întruchipare a doi poli: au reguli şi moduri de a percepe propria existenţă în mod diferit. În acest decor al contrariilor, Allan şi Maitreyi găsesc centrul, echilibrul, limbajul concret: dragostea neînţeleasă de poporul lui Maitreyi, de tradiţia hindusă. O altă diferenţă care se desprinde între cei doi este faptul că Allan încearcă să vadă latura concretă, să analizeze, să explice, în timp ce Maitreyi observă latura care nu poate fi exlicată în cuvinte. Ea nu caută, nu analizează, doar crede, se subordonează propriilor simţiri.

Finalul este pus sub semnul întrebării: ce s-a întâmplat în realitate? Care au fost sentimentele, cine este sau cine a fost Maitreyi? Este o realitate sau dorinţa lui Allan de a transpune realităţii ideile sale despre frumuseţe şi dorinţa de aventură? Maitreyi este în aceeaşi măsură un simbol şi o parte fantastică. Ea se află la graniţa dintre realitate şi fantastic, dintre ideal şi uman. Crede în religie, în convenţiile impuse de comunitate, dar atinge pământul prin iubirea pe care o simte pentru Allan. Scrie poezii, se îndrăgosteşte de copacul cu şapte frunze, dar ştie să iubească şi ca o femeie.

                                                                           Prof. Rodica-Andreea Cristea

Obezitatea copilului este o realitate curentă căreia societatea trebuie să-i acorde atenţia cuvenită. Dincolo de variaţiile largi ale diferitelor statistici în ceea ce priveşte incidenţa şi prevalenţa acestei patologii, toate sunt, de fapt, în acord asupra creşterii frecvenţei obezităţii copilului, aceasta fiind considerată astăzi cea mai frecventă tulburare de nutriţie la copii şi adolescenţi în ţările dezvoltate.

În contextul general a tendinţei mondiale de creştere a frecvenţei obezităţii, obezitatea copilului a dobândit, în ultimii ani, un interes tot mai larg, reprezentând tema de cercetare a unor studii epidemiologice extinse, derulate în mai multe state. În urma prelucrării datelor din 79 de ţări, experţii estimează că, în lume, există în prezent aproximativ 22 de milioane de copii obezi, cu vârste mai mici de 5 ani. Conform datelor, la sfârşitul mileniului, 32% dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 – 14 ani erau supra ponderali, iar 14% din copiii cu vârste între 6 – 11 ani şi 11% din cei cu vârste cuprinse între 12 – 17 ani erau obezi. Obezitatea apare la copii si adolescenţi când aceştia au prea multe grăsimi în corp si este de obicei cauzata atât de consumul in exces de alimente, cit si de lipsa de mişcare.

Funcţionarea anormala a glandei endocrine sau factorii genetici sunt considerate cele mai frecvente cauze, dar nu singurele. Se considera ca genele sunt răspunzătoare pentru 25%-40% din cazurile de obezitate, in timp ce restul sunt determinate intr-o mare măsura de factorii de mediu.

In ultima vreme, pentru a stabili daca un copil este supraponderal sau obez se folosesc mai frecvent graficele de creştere, cum ar fi greutatea in funcţie de vârsta si greutatea in funcţie de înălţime, decât indicii de greutate corporală.

Gradul de obezitate din copilărie influenţează gradul de obezitate de la maturitate.
        Copiii supraponderali sau obezi au mai multe şanse să rămână obezi ca adolescenţi decât copiii mai slabi. Tot astfel, cu cât un copil se menţine obez o dată cu înaintarea în vârsta, cu atât mai mari sunt şansele ca el să devină un adult obez. Adolescenţa în mod special pare sa fie o perioada sensibilă pentru apariţia obezităţii. In jur de 80% din adolescenţii obezi devin adulţi obezi; totuşi riscul ca un copil obez sa devină un adult obez este mai puţin evident.

Exista destul de puţine studii despre efectele pe termen lung ale obezităţii din copilărie asupra stării de sănătate a adultului.

Totuşi, se pare ca obezitatea in copilărie sau adolescenta măreşte riscul unei sănătăţi precare la maturitate, indiferent daca adultul este sau nu obez. Cel mai mare risc pe termen lung pentru obezitatea din copilărie este continuarea sa si la maturitate, asociata cu numeroase riscuri asupra sănătăţii şi a calităţii vieţii. De aceea, este important să se identifice obezitatea şi să se acţioneze din timp pentru înlăturarea ei, înainte de maturizarea copiilor.

Problemele de sănătate asociate cu obezitatea
Printre problemele de sănătate cu care se pot confrunta copiii obezi se numără:

·        diabet;

·        cardiopatie;

·        pancreatita;

·        probleme ale ficatului;

·        probleme ortopedice;

·        probleme respiratorii cum ar fi obturarea căilor respiratorii superioare şi restrângerea peretelui dinspre exterior al toracelui, ceea ce conduce la apnee in timpul somnului;

·        reflux esofagian, calculi biliari şi alte disfuncţii ale stomacului;

·        disfuncţii in alimentaţie, cum ar fi bulimia.

Excesul de greutate acumulat in jurul taliei la copiii şi adolescenţii obezi poate de asemenea mari riscul apariţiei unor probleme cardiovasculare si a hipertensiunii, toleranta anormala a glucozei (ce conduce la diabet) si colesterolul.

Copiii si adolescenţii obezi au o încredere în sine scăzută
Consecinţele imediate ale supraponderabilităţii în timpul copilăriei şi adolescenţei sunt de natura psiho-socială. Copiii obezi nu au încredere în sine şi sunt nemulţumiţi în ceea ce priveşte aspectul lor fizic.

De asemenea sunt mai predispuşi:

·        să aibă rezultate slabe la învăţătură;

·        să aibă perspective mai reduse în găsirea unui loc de muncă;

·        să fie izolaţi social.

Cercetările au arătat ca acei copii ce suferă de obezitate considera ca această boală este un handicap fizic mai mare decât pierderea unui picior.

Excesul de calorii si activitatea fizică redusă conduc la obezitate.
Obezitatea este de obicei cauzată de:

- Consumul de alimente in exces - majoritatea persoanelor care suferă de aceasta boală recunosc ca mănâncă exagerat de mult. De asemenea, alimentele consumate tind să aibă un conţinut mare de grăsimi. Cea mai mare parte dintre aceste grăsimi este mai degrabă stocată în organism decât transformată în energie. Totuşi, creşterea în greutate are loc atunci când energia în exces provine din consumul de grăsimi, proteine sau carbohidraţi. Conform statisticilor, în majoritatea ţărilor vestice s-a constatat că majoritatea copiilor consumă în exces alimente cu un conţinut energetic ridicat, bogate in grăsimi saturate şi zaharuri. Consumul exagerat de astfel de alimente în mod regulat poate duce la creşterea în greutate dacă nivelul de activitate fizică nu reuşeşte să compenseze acest lucru.

- Mesele copioase - unele persoane supraponderale mănâncă normal şi sănătos în majoritatea timpului, dar din când în când iau şi mese copioase. Aceasta înseamnă că ei consumă foarte multă mâncare intr-un timp foarte scurt.

- Activitatea fizica redusa - în ultima vreme, copiii sunt din ce in ce mai puţin activi. Lipsa lor de activitate fizică poate fi datorată orelor întregi petrecute în faţa televizorului, a calculatorului, precum şi altor activităţi sedentare datorate tehnologiei moderne. Copiii care îşi petrec mai mult de zece ore pe săptămână în fata televizorului sunt mai predispuşi să devină supraponderali. De asemenea, copiii care dispun de propriul televizor în cameră riscă să devină supraponderali mai mult decât cei care nu dispun de aceasta facilitate. Statisticile au arătat că majoritatea copiilor în vârstă de 7 ani sau mai mari sunt sedentari şi că fetele sunt chiar mai puţin active decât băieţii.

Unii factori sociali, precum un venit prea scăzut al familiei sau un nivel de educaţie scăzut, au fost de asemenea asociaţi cu obezitatea. Oamenii care suferă de stres sunt mai predispuşi consumului exagerat de alimente.

Copiii care suferă de obezitate trebuie sfătuiţi în ceea ce priveşte alimentaţia raţională şi, cel mai important, încurajaţi să desfăşoare o activitate fizică mai crescută. Programul cel mai eficient ar trebui să includă câteva tipuri de tratament, precum: Recomandări nutriţioniste - regimurile alimentare pentru scădere în greutate nu sunt prea eficiente. In schimb, copiii trebuie sfătuiţi şi ajutaţi să-şi schimbe atitudinea faţă de consumul de alimente. Restricţionarea consumului de alimente, în special al celor cu conţinut de grăsimi, nu este recomandată pentru copii, putându-le compromite creşterea. Deoarece gustările reprezintă adesea jumătate din necesarul de energie al unui copil, ele pot întârzia sau amâna foamea excesivă şi posibilele mese copioase. Este un obicei care n-ar trebui descurajat, atât timp cât gustările sunt cele adecvate. Încurajaţi copiii să bea apă în loc de sucuri şi băuturi răcoritoare.

Activitate fizică crescută - copiii trebuie încurajaţi să practice cât mai multe activităţi fizice. Practicat timp îndelungat, un exerciţiu uşor, precum mersul pe jos, este de bun augur. Trebuie încurajată de asemenea şi activitatea fizică susţinută, care ii face pe copii să gâfâie şi să transpire.

Prevenire - seminariile şi activităţile educaţionale oferite de profesori pot îmbunătăţi cunoştinţele copiilor şi părinţilor despre obezitate şi prevenirea ei.

Tracasaţi şi epuizaţi de cotidian, întristaţi de apariţia „crizei“,ganditori si meditativi la ce „va urma”, uităm parcă să mai trăim. Nu mai avem „ochi“ pentru a mai vedea minusculele bucurii ale vieţii.

Problematica iarnă se apropie cu paşi repezi pentru a înmâna ştafeta primăverii, acestui anotimp mirific ce reprezintă fertilitatea, renaşterea şi înflorirea.

Primavara, împreună cu străjerii ei veşnici parcă ne îndrumă şi ne călăuzeşte spre lucruri mai bune, mai curate, mai sincere. Vestitorii şi străjerii nelipsiţi ai primăverii ne anunţă cu mare gingaşie, că am mai clădit o treapta în cadrul scării vieţii. Această scară trebuie să fie consolidată cu multă încredere, speranţă şi optimism pentru a rezista vitregiilor vieţii.

Unul dintre vestitorii ce ne încarcă de optimism este Marţişorul, care se sărbătoreşte încă din prima zi a anotimpului

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare), legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Tradiţia sărbătorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datând din vremea Geţilor. Originile obiceiului se găsesc şi în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte, zeu al fertilităţii şi al vegetaţiei sau în echivalentul acestora din Tracia, sărbătorile în cinstea zeului Marsyas Silen. Femeile dace purtau monezi sau pietricele asociate cu fire de lână roşii şi albe pentru a avea noroc şi un an productiv.

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Marteniţa (Мартеница), Macedonia, Albania.

Mărţişorul este o tradiţie românească veche de peste 8000 de ani. Cele mai vechi dovezi ale acestei sărbători au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, Mehedinţi.

Mărţişorul este format din două şnururi împletite asemenea ADN-ului. Roşul înseamnă iubirea, iar albul divinitatea. Sărbătoarea Mărţişorului simbolizează renaşterea vieţii, reîntoarcerea la viaţă. Există cercetători care cred că e vorba despre reîntoarcerea la viaţă după Potopul Biblic.

Acest străvechi obicei al primăverii este specific poporului român şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare. Sărbătoarea lui are loc în prima zi a lui martie, considerată ca prima lună a primăverii.

În multe săpături arheologice din Romania s-au găsit mărţişoare cu o vechime mai mare de 8000 de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel, şnurul mărţişorului exprima împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mişcare a materiei. El semnifica schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii.

Culorile alb şi roşu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite şi la bradul de nuntă sau înmormântare. Răspândit în toate provinciile ţării, marţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian relatează că în Moldova şi Bucovina mărţişorul consta dintr-o monedă de aur sau de argint legată cu un şnur alb şi roşu la gâtul copiilor. Era credinţa că portul marţişorului face ca aceştia să aibă noroc.

Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor sau până ce înflorea primul pom. După aceea, cu şnurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.

Mărţişorul (martu la romani) este un obicei specific românesc moştenit de la daci şi romani, inexistent la alte popoare. Numele popular al lunii martie - „mărţişor“ este de origine latină (martius).

1 martie, după vechiul calendar roman, este prima zi din an şi se celebra sărbătoarea „Matronali“. În această zi se desfăşurau serbările lui Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi agriculturii. Fetele şi femeile primeau diferite cadouri.

Pentru strămoşii noştri, anul nou de la 1 martie însemna reînvierea naturii. Marţişorul, simbol al primăverii, se confecţiona din fire de cânepă sau lână (mai târziu din bumbac), albe şi roşii, care se leagă în formă de 8. De acest şnur se atârnau monede din aur sau argint, dar şi fire de iarbă, muguri sau flori. În zonele româneşti străvechi, mamele le prindeau copiilor mărţişorul la gât, la mână sau la picior, obiceiul păstrându-se şi astăzi în unele sate. Mărţişorul se poartă toata luna martie.

Îmbinarea culorilor alb şi roşu e tradiţională purtându-se la nunţi sau când se nasc copiii, la hainele de înmormântare ale bătrânilor (în Oltenia), cele două culori simbolizând continuitatea vieţii după moarte. Cu alb şi rosu se împodobesc primele oi care intră în stana şi primul plug ieşit la arat.

Între 1 şi 9 martie, în „Zilele babelor“, primăvara se luptă cu iarna alungând-o. În cele nouă zile, baba Dochia apare torcând pe lângă oi, îmbrăcată în noua cojoace, scuturând în fiecare zi câte unul.

La înmânarea mărţişorului de 1 martie, ritual arhaic la aromâni, copiii vin din locurile însorite de pe munte până în pragul casei cu brazdele de iarbă şi cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trece de trei ori pragul peste brazdă, mama iese cu colaci, iar florile se trec din gură în gură, pentru ca oamenii să devină tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se poartă legata împreună cu cele două fire, alb şi roşu, până la sfârşitul sărbătorilor.

În ultima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, are loc ritualul scoaterii mărţişorului şi predării lui către natură. În localităţile de câmpie mărţişorul se pune pe un pom înflorit sau în crengile vişinilor, cireşilor, prunilor etc.

În satele de la munte şi deal, mărţişorul se pune pe cornul sau măceşul înflorit. Exista credinţa că mărţişorul este ridicat de rândunele şi purtat spre soare, binecuvântând astfel norocul celui care l-a pus în pom.

Ca să respectăm tradiţia şi toate legendele, mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. Se poartă de la 1 Martie până când se arată primele semne ale primăverii, adică până când se aude cucul cântând, până când înfloresc cireşii sau trandafirii, până la venirea berzelor şi a rândunelelor. Şi atunci, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc.

Să încercăm să ne bucurăm şi să preamărim mărţişorul, deoarece rămâne un simbol al bucuriei de a trăi, al dragostei de viaţă, un semn prin care noi, oamenii, salutăm venirea primăverii.

Mărţişorul este şi va fi întotdeauna simbolul soarelui şi al purităţii sufleteşti.

G. S. A. S. „Victor Slăvescu“ Ploieşti

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ

În zilele noastre, violenţa şcolară a căpătat accente tot mai nuanţate, fiind provocată de o serie de factori de ordin legislativ, economic, social, mass-media, chiar şi de factori de natură pedagogică, ce ţin de managementul şcolar.

Principalele forme ale violenţei în mediul şcolar sunt : violenţa între elevi, apoi între elevi şi profesori, violenţa părinţilor în spaţiul şcolii şi violenţa în spaţiul din jurul şcolii, aceste manifestări negative fiind determinate de mai multe cauze induse de familie, personalitatea elevilor, societate şi chiar şcoală. De cele mai multe ori, manifestările violente din şcoli sunt percepute de către cadrele didactice ca atitudini / comportamente fireşti, „obrăznicii“ tolerate (certuri, conflicte, injurii, ţipete), ceea ce denotă o anume insensibilitate a profesorilor tradiţionalişti faţă de acest fenomen.

Violenţa în şcoală este o problemă cu care se confruntă majoritatea şcolilor româneşti şi, din nefericire, acestor şcoli li s-a alăturat şi Şcoala cu Clasele I-VIII Valea Cucului.

Frecvent, statisticile oficiale (rapoartele Poliţiei, rapoartele Şcolii) raportează o creştere spectaculoasă a acestui fenomen.

Măsurile luate de şcoală privind prevenirea şi combaterea fenomenului de violenţă şcolară sunt, în general, formale şi stereotipe. Există un Regulament de Ordine Interioară care prevede unele sancţiuni în cazul abaterilor disciplinare grave, dar acesta nu este un instrument eficient, devenind astfel un mijloc de acoperire a lipsei de iniţiativă. De multe ori sancţionarea elevilor violenţi este disproporţionată în raport cu gravitatea faptelor, multiplicând astfel cazurile de comportament agresiv al elevilor consideraţi problemă. Să nu mai vorbim de acele acte de violenţă nesancţionate care influenţează şi pe ceilalţi elevi, devenind astfel modele de urmat.

Un studiu realizat de şcoală relevă că 68% dintre cazurile de violenţă se manifestă între elevi, 32% între elevi şi profesori. 12% dintre elevii chestionaţi au afirmat că sunt pedepsiţi prin bătaie de către personalul didactic. Se arată că elevii care au fost martori ai violenţei şcolare au devenit victime, apoi iniţiatori ai unor acte de violenţă.

Din analiza datelor se desprinde că violenţa şcolară se manifestă sub forma unor comportamente precum :

-         exprimare inadecvată sau jignitoare : poreclire, tachinare, ironizare, ameninţare;

-         bruscare, împingere, lovire, rănire, vătămare corporală;

-         ofensă adusă autorităţii cadrului didactic: indisciplină la ore, limbaj trivial, întârziere la ore.

Cauzele care determină comportamentul violent sunt multiple şi greu de combătut: mediul familial,

Adolescenţii agresivi provin, de regulă, din familii în care părinţii sunt violenţi şi metodele disciplinare aplicate sunt neadecvate; copiii au fost martori ai violenţei domestice, însuşind inconştient manifestările de violenţă ale părinţilor. Totodată, actele de violenţă caracterizează elevii ce provin din familii dezorganizate (mai ales în cazul divorţului sau prin plecarea părinţilor în străinătate) sau în care există cazuri de alcoolism, imoralitate, antecedente penale. Din dorinţa de a primi atenţie, afectivitatea de care au fost privaţi acasă, de a dobândi faimă sau din amuzament, elevii apelează la agresivitate.

În apariţia fenomenului de violenţă şcolară, un loc aparte îl are şi mediul şcolar caracterizat prin absenţa unui program riguros, lipsa disciplinei, competiţia exagerată dintre elevi, dorinţa acestora de afirmare prin orice mijloc, management defectuos al clasei, relaţia pedagogică exclusiv ca relaţie de putere (atitudine de ignorare, dezinteres a profesorilor faţă de beneficiarii educaţiei), deficienţele de comunicare între profesor-elev, neadaptarea practicilor educaţionale la interesele şi nevoile populaţiei şcolare.

Toate aceste cauze determină dezvoltarea unui comportament antisocial, deviant al elevilor, eşec şcolar, absentism şi chiar abandon şcolar, delincvenţă juvenilă, suicid.

În asigurarea unui climat şcolar stabil şi securizant e necesar să se adopte o serie de măsuri de prevenire şi combatere a violenţei şcolare :

-         campanii împotriva violenţei organizate de şcoală, în colaborare cu Poliţia, fundaţii nonguvernamentale, ONG-uri etc ;

-         organizarea unor module / cursuri de pedagogie ; traininguri pentru profesori, cursuri de pregătire pentru promovarea metodelor alternative de educare a copiilor (cursuri privind managementul clasei, managementul conflictelor, activităţi de mediere, de îmbunătăţire a comunicării profesor-elev) ;

-         implicarea autorităţilor locale în prevenirea violenţei în şcoală. Nu numai profesorii, elevii, părinţii trebuie implicaţi, ci şi autorităţile locale : Poliţia, Jandarmeria, asistenţi sociali ;

-         înfiinţarea unor departamente de relaţii cu elevii, de consiliere psihologică a elevilor cu probleme de comportament, a acelor care sunt victime ale violenţei sau a oricăror forme de abuz.