|
|
PROIECTAREA TEMELOR INTEGRATE ÎN CADRUL CURRICULUM-ULUI LA DECIZIA ŞCOLII
Strategia generală a reformei curriculare din România – concretizată în elaborarea Curriculum-ului Naţional cu cele două componente: curriculum nucleu şi curriculum la decizia şcolii, opţiunea pentru planurile-cadru de învăţământ şi introducerea manualelor şcolare alternative – permite şi iniţierea unor demersuri în măsură să contureze o alternativă modernă şi viabilă la ancorarea în paradigma disciplinară care guvernează încă teoria şi practicile specifice sistemului nostru educaţional.
Introducerea temelor integrate este posibilă, sub diferite forme, atât la nivelul curriculum-ului nucleu, cât şi în cadrul curriculum-ului decis în şcoală. Ne interesează cea de-a doua variantă.
Instruirea integrată, transcurriculară, propune o abordare holistă şi constructivistă a procesului curricular, care urmăreşte, prin stabilirea unor grade diferite de integrare la nivelul obiectivelor, conţinuturilor, metodologiei, conceptelor sau valorilor, atingerea unor rezultate complexe pentru care nu mai sunt suficiente cadrele unei anumite discipline.
Temele integrate, transcurriculare, sunt unităţi integrate de studiu, mai mult descriptive decât prescriptive, prin intermediul cărora se intenţionează explorarea unor probleme semnificative ale lumii ,,reale“, relevante pentru viaţa cotidiană şi care presupun implicarea afectivă a elevilor în activităţile desfăşurate.
Abordarea integrată a disciplinelor presupune organizarea interdisciplinară nu numai a conţinuturilor, ci şi a întregii experienţe de predare-învăţare. Modalităţile concrete de integrare a disciplinelor ar putea fi (C. Creţu) : integrarea în jurul unui pol ştiinţific, practic, personal sau social, integrarea în jurul unei singure discipline, integrarea în jurul unor activităţi fundamentale: creaţie, construcţie, cercetare, integrarea printr-un ansamblu flexibil de lecţii, fiecare dintre ele fiind concepută printr-o schemă integrativă de tipul: noţiunile fundamentale ale domeniului, metodele de cercetare specifice, fenomene implicate, variante de optimizare sau de soluţionare.
Proiectarea integrată presupune un demers conjugat, în care sunt implicaţi, împreună, elevii şi profesorii, în timp ce conceptorii ,,profesionişti“ de curriculum se axează cu precădere pe producerea de materiale-suport şi pe prestarea de activităţi de consultanţă. Procesul educativ este proiectat astfel încât să traverseze liniile obiectelor de studiu, aducând împreună diferite aspecte ale curriculum-ului, generând asociaţii semnificative, care să se focalizeze pe ariile mai largi de studiu. Predarea şi învăţarea sunt văzute într-o perspectivă holistă, reflectând caracterul interactiv al lumii reale (cf. B. Shoemaker, 1989, p.5).
Paşi în proiectarea temelor transcurriculare :
- Identificarea / selectarea temei.
Primul pas în dezvoltarea unui curriculum integrat este acela al identificării unei probleme care poate fi ,,atacată” cel mai bine într-o manieră integrată.
Tema selectată pentru a servi drept cadru al organizării unor activităţi de învăţare trebuie să fie adecvată scopurilor pe care le urmărim în cadrul acestei secvenţe a actului didactic. Iată câteva condiţii / sugestii care pot sprijini profesorii în parcurgerea cu succes a acestei prime etape :
· Încurajează elevii să se implice în selectarea temei! Tema trebuie să fie o reflectare a intereselor grupului de elevi!
· Tema trebuie să fie suficient de largă pentru a permite dezvoltarea unor activităţi de învăţare diverse, în măsură să conducă la atingerea obiectivelor propuse!
· Capacităţile şi aptitudinile pe care doreşti să le dezvolţi să fie implicate în mod natural de specificul temei alese!
· Tema să facă apel la experienţele / cunoştinţele anterioare ale elevilor!
· Asigură-te că cea mai mare parte a elevilor satisfac precondiţiile necesare pentru a putea începe o astfel de temă!
· Asigură-te că poţi dispune de materialele necesare proiectării, dezvoltării, implementării şi evaluării temei!
· Tema să fie relevantă pentru viaţa de zi cu zi a elevilor!
· Asigură-te că tema aleasă poate fi parcursă în timpul pe care îl ai la dispoziţie!
- Planificarea timpului.
După alegerea unei teme trebuie găsit echilibrul necesar între timpul estimat pentru completarea activităţilor şi timpul efectiv disponibil la nivelul şcolii. Tot în această etapă se poate realiza o planificare a modului de utilizare a timpului alocat temei pe semestru / săptămâni / zile / ore. Este nevoie de o cât mai mare flexibilitate la nivelul instituţional în ceea ce priveşte schemele orare şi planificarea activităţilor zilnice.
- Dezvoltarea unei imagini globale asupra temei.
De cele mai multe ori, acest tip de demers se obiectivează în reprezentări grafice, scheme, diagrame, tabele etc., prin intermediul cărora se intenţionează stabilirea structurii de rezistenţă a temei şi configurarea unui model didactic.
Din punct de vedere structural, în alcătuirea unui proiect curricular integrat sunt implicate trei constructe diferite (cf. C. Freeman; H. Sokolloff, 1995,p.1-6): faptele şi informaţiile, subiectele şi temele.
Faptele şi informaţiile sunt date esenţiale, de bază, întrebări, idei şi probleme punctuale, înţelese ca itemi separaţi. Cunoaşterea anumitor fapte şi stăpânirea unor informaţii permit elevilor să aibă acces la lucruri, să manipuleze, să controleze elemente ale lumii înconjurătoare.
Subiectele oferă un context pentru faptele şi informaţiile disparate şi reprezintă o cale de organizare a informaţiilor separate în clase / tipuri de experienţe pe care elevii le pot recunoaşte în interiorul disciplinelor clasice.
Temele, înţelese ca întrebări mai largi, legate de probleme fundamentale ale existenţei omului, transced limitele rigide ale disciplinelor formale, permiţând celui care învaţă să integreze informaţiile separate şi subiectele într-un cadru mai larg al experienţei umane. Prin intermediul temelor se pot învăţa lucruri despre noi înşine, despre societate, despre lumea în care trăim. Învăţarea tematică explorează interrelaţiile oamenilor cu instituţiile şi / sau cu lumea reală.
Cele trei categorii nu se exclud reciproc. La nivelul construcţiei curriculare ele interrelaţionează, se presupun una pe alta.
Există mai multe modalităţi de a determina structura unei teme integrate :
- Întrebarea tematică este o întrebare generală, care orientează întregul demers. Răspunsul complet la ea este corespunzător atingerii obiectivelor temei.
- Diagrama de tip reţea sau pânză de păianjen permite realizarea unei hărţi conceptuale a temei în discuţie. Sunt identificate cele mai importante concepte cu care se va lucra şi este stabilit locul lor în cadrul temei. Se pot reprezenta şi relaţiile dintre concepte. Brainstorming-ul este o metodă potrivită de lucru cu elevii, în vederea identificării şi listării conceptelor majore ale temei.
- Tabelul SDI ( ŞTIUT-DORIT-ÎNVĂŢAT ). Li se cere elevilor să menţioneze ce ar dori să mai afle despre problema aflată în discuţie.
- Formularea obiectivelor.
Scopurile temelor integrate au în vedere, de cele mai multe ori, sprijinul care trebuie acordat elevilor pentru a înţelege în ce mod cunoştinţele şi priceperile pe care le dobândesc pot fi combinate pentru a descoperi o soluţie sau pentru a explica o situaţie. Formularea clară a scopurilor şi obiectivelor permite proiectarea activităţilor care se vor derula şi dezvoltarea strategiilor didactice adecvate.
5. Proiectarea lecţiilor / activităţilor educative.
Fie că este vorba de o oră de curs propriu-zisă, fie de completarea unui modul sau de o activitate extracurriculară, se pot urmări în proiectare paşii următori: lecţia, titlul, data, ora, obiective, materiale necesare, mod de desfăşurare şi evaluarea .
6. Evaluarea finală a temei.
Metodele de evaluare cel mai des utilizate sunt : realizarea unui proiect final, jurnalul personal zilnic / săptămânal al elevului / profesorului, portofoliul, autoevaluarea. Evaluarea finală este însoţită de evaluările formative, realizate de-a lungul procesului, precum şi de monitorizarea permanentă a activităţilor desfăşurate.
Dezvoltarea unor teme integrate poate constitui o bună alegere pentru C.D.S. deoarece ele se integrează în paradigma abordării integrate a curriculum-ului, constituind o alternativă tot mai viabilă la rigiditatea disciplinelor formale. Temele integrate oferă curriculum-ului o mai bună contextualizare, atât din punct de vedere social, cât şi epistemiologic. Centrându-se pe probleme semnificative ale vieţii, stimulează interesul elevilor şi motivaţia pentru învăţare.
BIBLIOGRAFIE:
- Ciolan, L. - ,,Proiectarea temelor integrate în cadrul curriculum-ului la decizia şcolii“, în Revista Învăţământul, Editura Discipol, nr.1-2 / 1999, Bucureşti;
- Ţăranu, M. - ,,Modalităţi de organizare a conţinuturilor. Tendinţe“, în ,,Sinteze”, D.P.P.D., Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004;
- M.E.C. - ,,Curriculum Naţional. Cadru de referinţă“ , Bucureşti, 1998.
Prof. Florentina Cristescu
Şcoala ,,Elena Doamna” Ploieşti
STUDIU PRIVIND MODALITĂŢILE DE OPTIMIZARE A ÎNVĂŢĂRII LA LIMBA ROMÂNĂ
Capacitatea de a realiza o exprimare nuanţată cât mai apropiată de intenţiile de comunicare se obţine în timp prin şcoală şi prin propriul interes de a ne cultiva, de a ne fixa sistemul lingvistic românesc prin varietatea, infinită practic, a realizărilor concrete de vorbire.
În studiul de faţă mi-am propus să verific faptulcă, dacă se va exersa comunicarea spontană prin exerciţii gradate ca dificultate, atunci se va ajunge de la simpla repetiţie la exprimarea corectă a propriilor idei şi că, dacă se va porni în învăţarea de la fapte lingvistice, atunci elevii vor putea formula reguli ce vor fi respectate conştient în exprimarea orală şi scrisă, transformându-se, prin exersare, în deprinderi.
Prezentul studiu nu a vizat cercetarea în sine, ci ameliorarea şi optimizarea practicii pedagogice. S-a urmărit optimizarea învăţământului sub aspect metodic şi al formei de organizare în vederea realizării exprimării corecte, fluente şi nuanţate. Această manieră a sporit accesibilitatea noţiunilor şi categoriilor lingvistice şi a condus la formarea unor deprinderi adecvate, fapt reflectat şi în performanţele deosebite, obţinute în comparaţie cu cele ale clasei de control. Eşantionul a fost format din elevi ai clasei a IV-a.
Modul de concepere a formei de organizare în cadrul cărora secvenţele au fost proiectate riguros, a condus la înlăturarea steriotipiei rigide, dezvoltând flexibilitatea gândirii, permiţând la realizarea unei comunicări optime între învăţător şi elevi şi invers.
Metodele şi procedeele utilizate au fost strâns legate de natura specifică a limbii
ca mijloc de comunicare şi în concordanţă cu particularităţile organizării în sistem a componentelor ei. Pentru perfecţionarea exprimării am urmărit formarea deprinderii
de a folosi instrumentele normative. (pentru corectitudinea formală Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, iar pentru sens, dicţionarele, evitând astfel folosirea unor cuvintecu sensuri ,,deduse” din context.)
Activitatea didactică a urmărit perfecta adecvare a mijloacelor de expresie la conţinutul gândirii, fiind cunoscut faptul că orice acţiune ce vizează exprimarea se răsfrânge asupra gândirii şi invers. Am urmărit valorificarea vocabularului prin transformarea lui în vocabular activ, îmbogăţirea treptată şi sistematică prin toate formele de activitate şi evitarea clişeelor preluate mecanic şi repetate. De asemenea am acţionat în vederea corectării eventualelor greşeli din exprimarea orală pentru a ajunge în final la o exprimare scrisă corectă din punct de vedere ortografic, ortoepic şi al punctuaţiei.
Prin abordarea interdisciplinară şi prin stabilirea strategiilor didactice optime, am urmărit ca elevii să dobândească deprinderi de exprimare corectă, fluentă şi nuanţată prin care vor recepta şi vor transmite corect mesajele. Numărul elevilor care au progresat a crescut, reuşind să se exprime corect atât oral cât şi în scris.
Deşi la început au abordat cu prudenţă anumite sarcini, mă refer în special la comunicarea liberă, pe parcurs reţinerile s-au redus, deoarece au realizat că între obiecte există o legătură bine definită care permite transferul de cunoştinţe. Influenţat în sens pozitiv a fost şi vocabularul care se caracterizează prin bogăţie şi plasticitate. Transmiterea cunoştinţelor într-un sistem în care s-a făcut permanent vehicularea în cadrul diferitelor ramuri ale limbii, a pus elevii în situaţia de a înţelege mai sigur şi mai rapid relaţiile dintre ele.
Cunoscând funcţia sintactică, valoarea morfologică şi stilistică a aceluiaşi cuvânt, exprimarea a fost influenţată, expunerile scurte, alcătuite în propoziţii simple, adesea fără legătură logică, fiind înlocuite treptat cu expuneri coerente, logice, cu un vocabular adecvat, dovedind multă imaginaţie. Elevii şi-au format deprinderea de a munci organizat, de a selecta ceea ce se potrivea cu sarcina de lucru.
Abordarea interdisciplinară a influenţat interesul elevilor pentru limba română, aceştia dorind să spună cât mai mult despre ceea ce ştiu.
Studiul realizat confirmă faptul că abordarea în această manieră contribuie nu doar la asimilarea cunoştinţelor, dar şi la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, capacităţi de a opera independent, dezvolt’ndu-le interesul, perseverenţa, independenţa, responsabilitatea şţi încrederea în forţele proprii. Volumul informaţiilor transmise s-a apropiat foarte mult de cel însuşit.Diferenţele de performanţă s-au estompat chiar dacă gradul de dificultate s-a mărit, deoarece a crescut accesibilitatea noţiunilor predate, fapt care a permis receptarea corectă a mesajului lingvistic. Abordarea în sistem a aspectelor ortoepice, ortografice, lexicale şi gramaticale a influenţat procesul învăţării, reducând simţitor timpul afectat acesteia.
Aceste constatări vin să confirme că ipoteza şi obiectivele cercetării au fost realizate.
Bibliografie:
Calotă Ion – Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic şcolar al limbii române
Gherghina Dumitru; Gherghina Maria – Dificultăţile exprimării corecte, orale şi scrise în limba română, Craiova, Editura Didactica Nova, 1995
Inst.Pisău Gabriela
Şcoala cu cls. I-VIII Predeal Sărari, Judeţul Prahova
PLEDOARIE PENTRU LECTURǍ
Prin proverbul românesc ,,Cartea face omul-om,ca altoiul pomul-pom” se aratǎ cǎ prin carte se moşteneşte de la înaintaşi şi se transmite urmaşilor patrimoniul cultural al civilizaţiei naţionale şi universale.
Mottoul ,,Nu crede cǎ poţi ajunge departe,depǎrtându-te de carte!” ar trebui sǎ fie un îndemn clar pentru toţi cei care se respectǎ.Fenomen real al ultimului deceniu şi jumǎtate,criza lecturii îngrijoreazǎ nu numai cadrele didactice şi pǎrinţii,ci pe toţi cei care se ocupǎ de destinul cǎrţii,de la autori şi editori,pânǎ la bibliotecari.Oare de ce copiii noştri nu mai au bucuria de a citi,bucurie pe care o simţeam noi,pǎrinţii şi bunicii lor?
Un rǎspuns ar fi cǎ noi ne amintim de primii ani ai copilǎriei când mama,tata sau bunica ne citeau poveşti înainte de culcare sau ne spuneau un basm preferat pentru a adormi.Astfel cǎ noi am crescut într-o lume populatǎ cu pitici,zâne şi personaje care ne-au educat sǎ-i preţuim pe cei buni,sǎ ne temem de cei rǎi şi sǎ facem bine celor din jur.
Jocurile copilǎriei sunt desprinse din poveşti şi basme,iar jucǎriile prind viaţǎ în universul inocenţ,acţionând sub influenţa modelelor fabuloase îndrǎgite.
Iatǎ cum lectura pǎtrunde în viaţa copilului de la cea mai fragedǎ vârstǎ,contribuind la formarea personalitǎţii sale,învǎţându-l sǎ iubeascǎ binele,frumosul,sǎ ajute pe cei slabi,sǎ-i dezaprobe pe cei rǎi,oferindu-i primele modele de conduitǎ.Oare,în zilele noastre,câţi pǎrinţi mai au timp sau dispoziţie sǎ citeascǎ poveşti prichindeilor lor seara,înainte de culcare?
Într-o societate dominatǎ de televizor şi calculator,pǎrinţii îl aşeazǎ pe copil în faţa televizorului pentru a viziona un desen animat sau îl învaţǎ de la o vârstǎ fragedǎ sǎ manevreze calculatorul şi sǎ-şi petreacǎ destul timp ucigând monştri,jubilând în urma reuşitei,formându-şi alte deprinderi de conduitǎ. Adevǎrul este cǎ, în societatea actualǎ,în care informatizarea pune stǎpânire pe un numǎr tot mai mare de activitǎţi şi oameni,se poate observa cǎ se citeşte din ce în ce mai puţin. Principalul motiv invocat este lipsa timpului liber,care existǎ totuşi atunci când este vorba despre televizor,jocul pe calculator sau navigarea pe internet.Lectura este pusǎ adesea la colţ şi pe motiv cǎ nu aduce mari beneficii,cǎ este pierdere de timp.
Lucrurile nu stau tocmai aşa şi,la o simplǎ analizǎ,se pot evidenţia numeroase argumente în favoarea lecturii.Copilul,atunci când citeşte o carte,se identificǎ cu personajele literare care-i apar în poveste şi astfel,treptat,treptat,îşi formeazǎ un tipar de personalitate.Primul contact cu cartea este foarte important,de aceea el trebuie încurajat şi îndrumat în permanenţǎ. . Uneori, copilul,din proprie iniţiativǎ doreşte sǎ studieze o carte,dar de cele mai multe ori învǎţǎtorul este cel care îl îndrumǎ sǎ facǎ acest lucru.Este foarte important ca şi pǎrinţii sǎ-l încurajeze pe micuţ în acest demers,nu numai prin faptul cǎ îi cumpǎrǎ cǎrţi sau îi prezintǎ importanţa acestora,ci şi prin simplul fapt cǎ însuşi pǎrintele citeşte o carte,puterea exemplului fiind mult mai mare, deoarece cunoaştem faptul cǎ elevii îşi copiazǎ pǎrinţii şi dascǎlii. Se cunoaşte foarte bine importanţa lecturilor literare la vârsta şcolarǎ micǎ,deoarece are un mare impact asupra dezvoltǎrii personalitǎţii copilului din toate punctele de vedere : îmbogǎţeşte orizontul de culturǎ al elevilor,le oferǎ exemple de conduitǎ moralǎ superioarǎ,le prezintǎ cazuri de comportamente pentru a-i învǎţa sa distingǎ binele de rǎu,le dezvoltǎ gândirea,imaginaţa,capacitatea de comunicare.
În orele de limba şi literatura românǎ şi eu încerc pe cât posibil sǎ le dezvolt elevilor mei gustul pentru citit,deşi este o misiune foarte grea.Din pǎcate foarte puţini copii citesc de dragul de a descoperi lumea,de a gǎsi mai multe informaţii sau pentru cultivarea unor trǎsǎturi morale. Cei mai mulţi citesc pentru cǎ le impun acest lucru,dându-le temǎ sǎptǎmânalǎ câte o lecturǎ de studiat.Este important sǎ respectǎm anumite exigenţe atunci când facem o recomandare de lecturǎ.Textul literar trebuie sǎ se potriveascǎ gradului de dezvoltare din punctul de vedere al experienţei de viaţǎ, al gândirii,al limbajului,al trǎirilor psihice,al imaginatiei,sǎ deţinǎ valori estetice şi etice, sǎ se refere la universul de viaţǎ propriu copiilor sau un univers inteligibil lor.
Personal, am mai încercat şi o altǎ abordare a acestui subiect,în cadrul disciplinii opţionale ,,Micul actor”sau prin organizarea multor activitǎţi extracurriculare atractive, antrenante şi stimulative pe tema cǎrţii de lecturǎ,la care elevii au participat cu mare însufleţire şi chiar cu talent artistic,costumându-se în multe din personajele îndrǎgite din cǎrţile citite şi interpretându-le rolurile în faţa colegilor,pǎrinţilor şi a altor invitaţi.
Lectura suplimentarǎ a elevilor se realizeazǎ acasǎ,în bibliotecǎ,în cluburi,etc.De aceea, pe lângǎ pregǎtirea asiguratǎ prin lectiile de citire/lecturǎ în care sunt iniţiaţi cu tehnici generale ale muncii cu cartea,la orele speciale de lecturǎ,învǎţǎtorii sunt datori sǎ asigure şi o anume pregǎtire specialǎ,care sǎ-i orienteze pe elevi în vederea folosirii cǎrţii pentru lecturǎ.Este vorba atât despre cǎrţi sau lecturi recomandate de programe şi manuale şcolare,cât şi despre cǎrţi pe care elevii înşişi,din proprie iniţiativǎ,trebuie sǎ ştie cum sǎ le caute,cum sǎ le solicite de la o bibliotecǎ şi,mai ales,cum sǎ le foloseascǎ. Experienţa mea didacticǎ dobânditǎ în aceastǎ privinţǎ a selectat unele asemenea forme de îndrumare a elevilor pentru efectuarea lecturii suplimentare, care pot fi folosite în mod orientativ.Pe lângǎ povestirea folositǎ în clasele mici şi recenzia poate fi utilǎ în clasele a-III-a şi a-IV-a.Este vorba de prezentarea lucrǎrilor recomandate, şi,mai ales,de a le cere elevilor sǎ formuleze propriile lor pǎreri despre creaţiile citite. Învǎţǎtorul va dirija cu atenţie “comentariul” respectiv prin întrebǎri adecvate.Elevii pot fi solicitaţi sǎ-şi formuleze pǎrerile asupra operei respective în scris,dupǎ un plan bine stabilit,care poate cuprinde: 1)autorul,titlul cǎrţii; 2)despre ce se povesteşte în cartea respectivǎ-conţinutul foarte pe scurt; 3)ce episod sau fragment i-a atras atenţia în mod deosebit şi de ce. Lecţiile de popularizare a cǎrţilor unor scriitori constituie,de asemenea,un mijloc de îndrumare a lecturii suplimentare,în cadrul acestora se analizeazǎ o anume creaţie a unui scriitor cunoscut.Copiii îşi reamintesc fragmente din operele lui cunoscute fie din manual,fie din alte surse.Se prezintǎ cartea,care este expusǎ pentru a putea fi vǎzutǎ de elevi,în final se poartǎ o scurtǎ discuţie generalizatoare despre scriitorul şi operele respective,iar copiii îşi noteazǎ în caiete titlurile acestora,pentru a le putea procura de la bibliotecǎ sau de la librǎrie.
Lecţiile în cadrul bibliotecii din şcoalǎ vin sǎ-i relaţioneze pe elevi în mod direct cu lumea fascinantǎ a cǎrţilor.Esta de dorit ca biblioteca sǎ ofere spaţiul necesar bunei desfǎşurǎri a lecţiei şi un numǎr suficient de exemplare din volumul în care se aflǎ opera studiatǎ.La activitate poate participa cu completǎri şi bibliotecarul şcolii. Lectura surprizǎ este o formǎ plǎcutǎ de a veni în contact cu opera unui autor.Elevii primesc la sfârşitul unei zile de curs câte o carte/copie xeroxatǎ a textului care se doreşte a fi lecturat acasǎ.O variantǎ a acestui procedeu constǎ în citirea unui scurt şi atractiv fragment în clasǎ,lǎsându-le elevilor plǎcerea finalizǎrii personale a lecturii. Copiii trebuie învǎţaţi cǎ o carte nu poate fi cititǎ la voia întâmplǎrii şi nici în grabǎ,sǎ pozǎm cǎ suntem cititori pasionaţi.Odatǎ format, gustul pentru lecturǎ se poate transforma în clasa a-IV-a într-o adevǎratǎ pasiune.Micii cititori trebuie sǎ înţeleagǎ cǎ dragostea de carte şi lectura ei este nespus de beneficǎ oricǎrui om.Cartea rǎsplǎteşte generos dragostea ce i-o purtǎm,ea te instruieşte chiar şi fǎrǎ sǎ i-o ceri şi, poate, când nici n-o doreşti.
Dacǎ dascǎlul ştie sǎ îndrume bine lectura,cartea devine partener de viaţǎ al elevilor,acel prieten devotat,ca un vehicol plǎcut,gratuit care îi poartǎ prin toatǎ lumea,prea mare pentru a fi strǎbǎtutǎ altfel.
Nicolae Iorga spunea un mare adevǎr despre carte:,, Cultura unui om se formeazǎ,în primul rând,prin lecturǎ.De aceea,din fragedǎ copilǎrie,e bine sǎ iubim cartea,sǎ o citim,sǎ o pǎstrǎm cu grijǎ,ca pe un bun de preţ.” BIBLIOGRAFIE:
* Nuţǎ Silvia,”Metodica predǎrii limbii române în clasele primare”,Ed. Aramis, Bucureşti,2000; * Învǎţǎmântul primar,Nr.4,Ed. Miniped,Bucureşti,2008;
*Şerdean Ioan,”Didactica limbii şi literaturii române în învǎţǎmântul primar”,Ed.Corint, Bucureşti,2005.
Inst. Sǎbǎngeanu Adina Elena
Şcoala “B.P.Hasdeu” Câmpina
ROLUL PARTENERIATULUI EDUCAŢIONAL
ÎN FORMAREA COMPETENŢEI DE COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Parteneriatul educaţional este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane şi tinde să devină un concept central pentru abordarea de tip curricular, flexibilă şi deschisă, a problemelor educative. El poate fi privit ca o formă de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional, având un rol formativ şi o abordare practică, fiind eficient atât în predare-învăţare cât şi în evaluare. Este o formă atractivă de implicare a elevului în construirea propriei educaţii.
Este de remarcat că are numeroase avantaje pentru elevi:
o elevii aplică ceea ce au învăţat deja
o le deschide orizontul cunoaşterii prin căutarea unor noi informaţii, schimbul de experienţă cu colegi din alte şcoli sau persoane de specialitate
o îi ajută să se implice în activităţi sociale de tip voluntariat
o abordează teme cu caracter interdisciplinar şi transdisciplinar
o activităţile se desfăşoară într-o atmosferă diferită de cadrul standard al orelor de curs astfel încăt noţiunea de “şcoală prietenoasă” să le devină elevilor familiară.
Reputatul pedagog Sorin Cristea (în Dicţionar de pedagogie, Editura Litera, 2000) spunea că: ,,Parteneriatul pedagogic reprezintă o noţiune recent introdusă în domeniul educaţiei care reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate, direct şi/sau indirect, în proiectarea şi realizarea sistemului de învăţământ: şcoala, familia, comunitatea locală, agenţii sociali (economici, culturali, politici, religioşi), asociaţiile (profesionale, umanitare, sportive), factorii de asistenţă socială”.
Prin puternica ancorare în social, putem spune că parteneriatul pregăteşte elevul pentru viaţă, oferindu-i o perspectivă asupra a ceea ce trebuie să facă atunci cănd finalizează perioada şcolarităţii, altfel spus, îl ajută în formarea competenţelor cheie.
Competenţele cheie reprezintă un pachet multifuncţional, transferabil de cunoştinţe, abilitaţi şi atitudini de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, incluziunea socială şi găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să se fi dezvoltat la sfârşitul educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca fundament pentru învăţare, ca parte a educaţiei pe tot parcursul vieţii.
Cele opt domenii ale Competenţelor cheie sunt:
1. Comunicarea în limba maternă
2. Comunicare în limbi străine
3. Competenţe în matematică şi competenţe elementare în ştiinţe şi tehnologie
4. Competenţe în utilizare a noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţie
5. Competenţe pentru a învăţa să înveţi
6. Competenţe de relaţionare interpersonală şi competenţe civice
7. Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat
8. Sensibilizare culturală şi exprimare artistică
Comunicarea este abilitatea de a exprima şi interpreta gânduri, sentimente şi fapte atât pe cale orală cât şi scrisă (ascultare, vorbire, citire şi scriere) şi de a interacţiona într-un mod adecvat în cadrul întregii game a contextelor sociale şi culturale – educaţie şi instruire, la serviciu, acasă sau în timpul liber.
Comunicarea în limba maternă presupune un set de capacităţi pe care trebuie să le aibă o persoană şi pe care urmărim să le formăm elevilor noştri întrucât fără o comunicare eficientă, toete celelalte competenţe cheie rămân doar la stadiul unor deziderate:
o capacitatea de a comunica în scris şi verbal, de a înţelege şi a-i face pe alţii să înţeleagă diferite mesaje în situaţii variate
o capacitatea de a citi şi înţelege diferite texte adoptând strategia potrivită scopului citirii (informare / instruire / de plăcere) şi diferitelor tipuri de text
o capacitatea de a scrie texte pentru o varietate de scopuri; monitorizarea procesului de scriere, de la „draft” până la „bun de tipar”
o capacitatea de a distinge informaţia relevantă de cea nerelevantă
o capacitatea de a-ţi formula propriile argumente într-o manieră convingătoare şi a lua în consideraţie alte puncte de vedere experimate atât verbal cât şi în scris
În ce măsură, activităţile unui parteneriat poate să ajute la formarea acestor capacităţi?
Putem răspunde la această întrebare analizând parteneriatul pe care şcoala noastră, respectiv catedra de limba şi literatura română, l-a propus Grupului Şcolar Măneciu-Ungureni, parteneriat intitulat “Dialog cultural. Literatura şi alte arte.” şi care se află în curs de desfăşurare.
Tocmai pentru a sublinia rolul unui parteneriat de a rupe monotonia, de a depăşi “clasicismul” orelor de curs, de a aduce noul într-o formă plăcută şi inedită, de a-i face pe elevi să îşi dorească să se implice, motto-ul nostru este un proverb danez care spune: “Dacă faci ceea ce întotdeauna faci, vei avea rezultatele pe care întotdeauna le ai. Dacă îţi doreşti alte rezultate, trebuie să faci ceva nou” .
Acest parteneriat are în vedere deschiderea orizontului de lectură al elevilor, înţelegerea raportului dintre realitate şi ficţiune, a legăturii literaturii cu alte arte şi cu viaţa, transpunerea unor opere literare în alte registre artistice, preţuirea şi păstrarea tradiţiilor româneşti în strânsă legătură cu obiceiurile şi tradiţiile celorlalte culturi.
În orice parteneriat este important ca activităţile propuse să fie o prelungire a ceea ce se desfăşoară la clasă, o aprofundare şi în acelaşi timp o extindere a programei şcolare. Esenţial este atât conţinutul activităţilor dar în egală măsură şi modul de realizare al acestora. Trebuie să se simtă dorinţa de implicare a elevilor, încurajarea şi valorizarea lor, promovarea creativităţii şi originalităţii.
Iată câteva exemple de modalităţi de realizare a unui parteneriat, având în prim plan comunicarea şi cooperarea între instituţiile partenere:
o discuţii între cadrele didactice din cele două şcoli (dezbateri pe teme de psihopedagogie sau de specialitate, prezentarea unor referate, articole, studii, activităţi realizate, exemple de bune-pactici etc.);
o activităţi individuale/fiecare echipă în şcoala ei, urmând ca produsele activităţilor să fie transmise colegilor din cealaltă şcoală parteneră (confecţionarea de pliante, afişe, invitaţii, felicitări, mascote şi însemne specifice, picturi/colaje cu diverse teme, serbări cu ocazia unor evenimente, punerea în scenă a unor opere sau fragmente de opere literare etc.);
o activităţi comune (schimb de impresii în legătură cu materialele realizate; concursuri de creaţie literară şi tematice, vizând opera şi viaţa unor scriitori; excursii; ateliere literare; promovarea tradiţiilor româneşti);
o socializare, discuţii libere, jocuri recreative, schimb de suveniruri, prezentarea zonei din care vine fiecare;
o organizarea unei expoziţii cu lucrări confecţionate individual şi în grup;
o schimb de scrisori, păstrarea permanentă a legăturii cu ajutorul internetului.
Elevii trebuie văzuţi ca beneficiari ai parteneriatului şi rolul lor nu este numai acesta ci şi cel de realizatori, împreună cu cadrele didactice ei fiind actorii încă din faza de proiectare şi pe tot parcursul organizării, desfăşurării şi evaluării. Implicarea elevilor, responsabilizarea lor, trebuie să se facă organizat, lucrul în echipă prezentând numeroase avantaje şi fiind chiar un scop în sine. Importanţa unor asemenea activităţi este deosebită pentru că ele lărgesc orizontul spiritual şi duc la acumularea de noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, îmbogăţesc şi remontează viaţa afectivă, dezvoltă simţul de răspundere prin dorinţa de reuşită, favorizează concentrarea atenţiei pe parcursul desfăşurării, contribuie la educaţia estetică, dezvoltă personalitatea elevului, educă şi adânceşte trăsăturile morale ale elevului, stimulează independenţa în acţiuni.
Este adevărat că un parteneriat iniţiat de către catedra de limba şi literatura română are în vedere, în primul rând, dezvoltarea competenţei de comunicare în limba maternă dar trebuie să privim cele opt competenţe cheie ca pe un tot unitar. În cadrul parteneriatului pe care l-am propus, elevii sunt antrenaţi în activităţi ce ţin de redactarea unor reviste, afişe, pliante, de păstrarea corespondenţei, de comunicarea cu diverse instituţii, de calcularea unor bugete, de căutarea şi selectarea unor informaţii, de crearea, menţinerea şi întărirea unor relaţii de prietenie. Aşadar, competenţele cheie sunt vizate pe toate cele opt nivele.
Deşi implică resurse de timp semnificative, o proiectare riguroasă şi o muncă asiduă pe tot parcursul desfăşurării, un parteneriat este un mod plăcut şi eficient de comunicare, cooperare şi colaborare.
Conceptul de parteneriat are în vedere o altă relaţie cu copilul, care este parte a deciziilor educative, după posibilităţile şi dimensiunile alegerilor sale. Educaţia are în sarcinile ei, de la vârstele cele mai mici, educarea responsabilizării sociale şi luarea rapidă a deciziilor. Relaţia educator–copil are sensuri noi, este o relaţie de parteneriat, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luarea deciziilor. Nu numai copilul învaţă şi se dezvoltă sub influenţa educatorului, ci şi acesta se formează şi se transformă prin relaţia educativă. Rezolvarea fiecărei probleme educative adaugă noi competenţe educatorului. Fiecare generaţie este altfel. Numai un educator de tip reflexiv, flexiv, creator şi dinamic, care acceptă schimbarea, va găsi răspuns la noile întrebări.
Bibliografie:
o Cristea Sorin, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera, Bucureşti, 2000
o Cucoş Constantin , Pedagogie, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2006
o http://www.europass-ro.ro/index.php?page=competente#lingvistice1 (24.04.2010)
o Proiect de parteneriat educaţional “Dialog cultural. Literatura şi alte arte.”, parteneriat realizat între Grup Şcolar de Industrie Uşoară, Ploieşti şi Grup Şcolar Măneciu-Ungureni, an şcolar 2009-2010, iniţiator prof. Loredana Marin
Prof. Loredana Marin
Grup Şcolar de Industrie Uşoară Ploieşti
MATERIAL INFORMATIV PENTRU CERCUL CU DIRECTORII
”Educaţia religioasă-factor de armonie socială, prin cultivarea şi dezvoltarea valorilor spirituale la elevi”
“NU EXISTĂ ARTĂ MAI FRUMOASĂ DECÂT ARTA EDUCAŢIEI. PICTORUL ŞI SCULPTORUL FAC DOAR FIGURI FĂRĂ VIAŢĂ,DAR EDUCATORUL CREEAZĂ UN CHIP VIU:UITÂNDU-SE LA EL SE BUCURĂ ŞI OAMENII ŞI DUMNEZEU” (SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR)
J.Paul Richter(1763-1825)-pedagogul iubirii- spunea, că: „pentru a pregăti copiii pentru viitor, dascălii trebuie să însufleţească în ei trei forţe: voinţa, iubirea şi religia .Forţa voinţei şi a iubirii se armonizează prin religie. Religia deosebeşte omul de animal: nu morala, nici reflecţia, nici arta, nici ştiinţa. Religia a făcut omenirii prima educaţie. Religia ne învaţă să avem faţă de animale inima unui hindus şi faţă de oameni inima unui creştin. În religie Dumnezeu s-a făcut om; în morală omul devine Dumnezeu. De aceea, religia se cuvine a fi cultivată de la cea mai fragedă vârstă, vârsta inocenţei. Tot ce este sublim şi divin trebuie să se confunde cu morala, cu ştiinţa şi arta; tot ce este religios trebuie respectat pentru că ne umple de evlavie şi ne conduce la Dumnezeu, după cum stelele ne conduc la infinit”.
Instrucția și educația din perioada ateistă, nu poate veni în faţa tinerilor zilelor noastre, aflaţi la vârsta împlinirii caracterului şi a desăvârşirii personalităţii, să le vorbească despre conştiinţa morală, despre suflet, despre idealuri, despre responsabilitate, despre sfinţenie, decât acceptând ideea că legile au la bază moralitatea, iar aceasta la rândul ei își trage seva din religie.
Puținele state europene(Olanda,Franța) care au dat religiei un caracter opțional, se confruntă deja cu probleme sociale grave, cum ar fi: violenţa în familie, în şcoală-( violență ,din ce în ce mai des întâlnită şi în şcolile româneşti,în ultima vreme), corupţia, şomajul, drogurile, divorţul, avortul,ş.a. care trebuie privite, nu doar din perspectiva socio-economică, ci şi din perspectiva etică şi spirituală, promovând prin educaţia moral-religioasă ,din instituţia şcolară, dreptatea socială, cinstea ,onestitatea, corectitudinea, dar mai ales iubirea creştină, dăruirea şi jertfa de sine pentru aproapele nostru.
… Preşedintele Franţei, declara, că la nivel naţional, se vor constitui comisii de analiză a stării învăţământului francez şi se vor aloca sume considerabile, pentru derularea unor proiecte pe programe educaţionale, vizând educaţia etică şi morală a tinerilor francezi.
Scopul predării religiei în şcoală are un dublu aspect: informativ şi formativ. Educaţia religioasă promovează prin ora de religie, dragostea, prietenia, întrajutorarea, pacea, toleranţa, înţelegerea, cooperarea şi relaţionarea între semeni; bunăcuviinţa şi respectul faţă de valorile familiei, faţă de dascăli, faţă de societate.
Predarea Religiei în şcoală, pe lângă faptul că se constituie într-un act misionar-sacramental, are conotaţii educaţionale profunde. Cunoaşterea propriilor valori religioase reprezintă o formă de securizare culturală, un semn de culturalitate şi civism. Educaţia religioasă ne îndeamnă la reflecţie, la autocunoaştere, la o convertire la lumea valorilor.
„Omul cult este acela care are sufletul bun, frumos, curat, luminat, drept, sfânt. Poate să fie cineva un mare învăţat, un savant, un maestru iscusit, un artist cu renume…dacă nu are un suflet bun şi frumos, şi pe Hristos ,ca Învăţător model, acela nu are cultură”(pr.prof.IlarionFelea).
Ultimii ani au dovedit că predarea Religiei în școala românească, este o misiune la care suntem chemați ,noi dascălii(profesorii de religie alături de colegii noștri, profesori de alte specialități) într- o simbioză apostolică, ce trebuie să ne unească în misiunea de modelatori de suflete.
Prin predarea Religiei în școală, urmărim cultivarea la elevii și tinerii noștri a virtuților morale–creștine(calităților umane sau însușirilor pozitive ale caracterului uman):
v Iubirea creștină și respectul față de familie, colegi, profesori, față de semenii noștri în general;
v Modestie și bun simț în relațiile interumane,
v Toleranță și acceptarea semenului ,indiferent de naționalitate, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică, ș.a.
v Respectul față de adevăr, cinste corectitudine, sinceritate, față de cuvântul dat;
v Întrajutorarea colegială, respectul față de colegii mai mici sau mai mari, respectul reciproc, puterea de a ierta și de a ne ruga pentru cei care ne-au greșit, ș.a.
Așadar, dascăli ai școlii românești! Luminători ai educației și culturii! Vă îndemn să vă uniți forțele, cultura și instrucția, pe care voi înșivă le-ați primit, întru împlinirea nobilei misiuni,la care ați fost chemați, aceea de a contribui la ameliorarea, perfecționarea omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
”Nu este râu fără izvor, lumină fără soare și educație și cultură fără religie.”(Ilarion Felea)
Inspector de specialitate(religie)
prof. Rodica Şendroiu
|